Bryan Robson a făcut o mutare surprinzătoare în anul 1998. A plătit aproape 3,5 milioane de lire sterline și l-a transferat pe Paul Gascoigne de la Glasgow Rangers la Middlesbrough, în liga a doua engleză. Avea nevoie de un mijlocaș care să-l ajute să promoveze și s-a gândit că „Gazza” poate fi o soluție, deși îi știa derapajele.
Bryan Robson a acordat un interviu în „Daily Mail” în care a povestit cum a decurs colaborarea cu fotbalistul care avea 30 de ani la acea vreme. Îl cunoștea bine de la națională, dar ce a urmat l-a luat prin surprindere.
„El era cel mai fericit când juca fotbal. L-am adus la Middlesbrough pentru că știam că poate face diferența, dar eram conștient că poate fi o mare pacoste. Un coșmar amuzant și un talent incredibil!
Țin minte că am primit un autocar nou la club și înaintea unui meci cu Aston Villa, chiar înainte să plecăm spre stadion, s-a urcat la volanului acestuia. S-a oprit cu el direct în zid și l-a avariat serios. Am fost foarte supărat pentru că a trebuit să aștept patru ore un nou autocar. Am riscat chiar să nu ajungem la meci.
L-am amendat cu salariul pe două săptămâni și când m-a văzut a ridicat mâinile și a spus: «Mi se pare destul de corect, șefulică». Așa a fost el: nebun, amuzant, dar un talent incredibil”, a explicat Robson.
Paul Gascoigne a avut mari probleme din cauza consumului de alcool. Medicii i-au spus că dacă nu se lasă nu mai are mult de trăit. Ajunsese o epavă. „The Sun” a încercat să-l ajute și a publicat pe prima pagină un mesaj prin care fanii și vânzătorii erau rugați să nu-i mai dea de băut. Fostul internațional a rezolvat această problemă cu ajutorul medicilor.
„Am fost în Australia şi am cheltuit 20.000 de lire sterline pentru o operaţie mai puţin ortodoxă! Practic, mi-au cusut în stomac nişte capsule care provoacă o senzaţie de greaţă când depăşeşti măsura.
Adică pot să beau o bere sau un pahar de vin cu prietenii, dar nu mai mult. Dacă întreci limita, efectele sunt greu de descris, nu le uiţi prea repede. Eu voiam mereu să mă îmbăt, iar uneori 50 de pahare nu erau suficiente!”, a dezvăluit într-un interviu Gazza.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER